conferire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONFERÍRE, conferiri, s. f. Faptul de
a conferi (
1). –
V. conferi.conferire (Dicționar de neologisme, 1986)CONFERÍRE s.f. Faptul de a conferi (
1) [în DEX ´98, DN, NODEX]. [<
conferi].
conferire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)conferíre s. f.,
g.-d. art. conferírii; pl. conferíriconferire (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONFERÍRE, conferiri, s. f. Faptul de
a conferi (
1). —
V. conferi.