conferențiar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONFERENȚIÁR, -Ă, conferențiari, -e, s. m. și
f. 1. Persoană care ține o conferință.
2. Grad în învățământul superior, intermediar între lector și profesor; persoană care deține acest grad. [
Pr.:
-ți-ar] – Din
fr. conférencier.conferențiar (Dicționar de neologisme, 1986)CONFERENȚIÁR, -Ă s.m. și f. 1. Persoană care ține o conferință, vorbitor.
2. Grad în învățământul superior imediat inferior profesorului; persoană care are acest grad. [Pron.
-ți-ar. / cf. fr.
conférencier].
conferențiar (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONFERENȚIÁR, -Ă s. m. f. 1. cel care ține o conferință, vorbitor. 2. grad în învățământul superior. (< fr.
conférencier)
conferențiar (Dicționaru limbii românești, 1939)*conferențiár, -ă s. (d.
conferență; fr.
conférencier). Care ține o conferență.
conferențiar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)conferențiár (-ți-ar) s. m.,
pl. conferențiáriconferențiar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)conferențiar m. cel ce ține o conferință despre vre-o materie literară sau științifică.
conferențiar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONFERENȚIÁR, -Ă, conferențiari, -e, s. m. și
f. 1. Persoană care ține o conferință.
2. Grad în învățământul superior, intermediar între lector și profesor; persoană care deține acest grad. [
Pr.:
-ți-ar] — Din
fr. conférencier.