condil - explicat in DEX

condil (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONDÍL, condili, s. m. (Anat.; adesea cu determinări care indică locul de articulare) Proeminență rotundă la extremitatea unor oase. – Din fr. condyle.

condil (Dicționar de neologisme, 1986)
CONDÍL s.m. Ieșitură, vârf, proeminență a unui os prin care se face articulația. [< fr. condyle, cf. gr. kondylos – articulație].

condil (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CONDÍL¹. s. m. proeminență osoasă articulată. (< fr. condyle)

condil (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CONDIL²(O)- elem. „vârf, proeminență, condil”. (< fr. condyl/o/-, cf. gr. kondylos)

condil (Dicționaru limbii românești, 1939)
*condíl n., pl. e (vgr. kóndylos. V. condeĭ). Anat. Unflătură [!] la capătu oaselor, cum e la femur, la falcă ș. a.

condil (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!condíl s. m., pl. condíli

condil (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CONDÍL, condili, s. m. (Anat.; adesea cu determinări care indică locul de articulare) Proeminență rotundă la extremitatea unor oase. — Din fr. condyle.