condicăreasă(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) CONDICĂREÁSĂ,condicărese, s. f. (Înv.) Soție de condicar. – Condicar + suf. -easă.
condicăreasă(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) condicăreásă (înv.) s. f., g.-d. art. condicărései; pl. condicărése
condicăreasă(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) CONDICĂREÁSĂ,condicărese, s. f. (Înv.) Soție de condicar. — Condicar + suf. -easă.