condică - explicat in DEX

condică (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CÓNDICĂ, condici, s. f. 1. Registru, catastif. ◊ Expr. A trece la (sau în) condică (pe cineva) = a ține minte (pe cineva) pentru a se răzbuna. 2. (Înv.) Colecție de legi, decrete etc.; cod. – Cf. ngr. kódik, acuz. kódika.

condică (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
cóndică (cóndici), s. f. – 1. Caiet. – 2. Registru. – 3. (Înv.) Cod, colecție de legi. – Mr. condică. Ngr. ϰώντιϰας, var. de la ϰῶδιξ (Cihac, II, 651). – Der. condicar, s. m. (conțopist; arhivar); condicuță, s. f. (carnet).

condică (Dicționaru limbii românești, 1939)
cóndică și (maĭ vechĭ) códică f., pl. ĭ (ngr. kóntikas, pron. kóndikas, și kódikas, codice, d. lat. códex, códicis, codice. Sec. 18-19. Cod de legĭ: condica luĭ Ipsilanti (1796), a luĭ Calimah (1817). Azĭ. Registru. Condica neagră, registru´n care-s scrise faptele rele ale cuĭva.

condică (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cóndică s. f., g.-d. art. cóndicii; pl. cóndici

condică (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
condică f. 1. odinioară, codice: Condica lui Ipsilante, un extract din Vasilicale (1790), Condica lui Caragea în Muntenia (1817) și Condica lui Calimah în Moldova (1817); 2. colecțiune de acte privitoare la o mănăstire: Condica Bistriței, Tismanei; 3. azi, registru comercial, catastif. [Gr. mod. KÓNDIKAS].

condică (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CÓNDICĂ, condici, s. f. 1. Registru, catastif. ◊ Expr. A trece la (sau în) condică (pe cineva) = a ține minte (pe cineva) pentru a se răzbuna. 2. (Înv.) Colecție de legi, decrete etc.; cod. — Cf ngr. k ó d i k, acuz. k ó d i k a.