condicuță - explicat in DEX

condicuță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONDICÚȚĂ, condicuțe, s. f. Diminutiv al lui condică (1). ♦ (În trecut) Carnet destinat personalului casnic, în care se nota identitatea purtătorului casnic, în care se nota identitatea purtătorului, locurile unde a fost angajat etc. ♦ (În trecut) Legitimație a femeilor prostituate profesioniste, unde erau înregistrate vizele medicale de control împotriva bolilor venerice. – Condică + suf. -uță.

condicuță (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
condicuță, condicuțe s. f. (înv.) document echivalent cu cartea de muncă în cazul prostituatelor aflate în evidența Camerei de Muncă, în care se consemnau vizitele medicale săptămânale.

condicuță (Dicționaru limbii românești, 1939)
condicúță f., pl. e (dim. d. condică). Carnet, libret de serviciŭ, maĭ ales cum aŭ servitoriĭ. V. manual.

condicuță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
condicúță s. f., g.-d. art. condicúței; pl. condicúțe

condicuță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
condicuță f. cărticică de serviciu.

condicuță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CONDICÚȚĂ, condicuțe, s. f. Diminutiv al lui condică (1). ♦ (În trecut) Carnet destinat personalului casnic, în care se nota identitatea purtătorului, locurile unde a fost angajat etc. ♦ (În trecut) Legitimație a prostituatelor profesioniste, unde erau înregistrate vizele medicale de control împotriva bolilor venerice. — Condică + suf. -uță.