condescendență (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONDESCENDÉNȚĂ s. f. Purtare plină de considerație și bunăvoință față de cineva; respect, amabilitate, deferență. ♦ (
Peior.) Aer de superioritate, infatuare, semeție. – Din
fr. condescendance.