condescendent - explicat in DEX

condescendent (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONDESCENDÉNT, -Ă, condescendenți, -te, adj. Care are o atitudine plină de respect sau de bunăvoință față de cineva; respectuos, amabil. – Din fr. condescendant.

condescendent (Dicționar de neologisme, 1986)
CONDESCENDÉNT, -Ă adj. Care are o atitudine de bunăvoință față de un inferior. [< fr. condescendant].

condescendent (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CONDESCENDÉNT, -Ă adj. care manifestă condescendență. (< fr. condescendant)

condescendent
condescendént, -ă adj. (despre oameni) 1 Care are o atitudine plină de respect, de deferență față de cineva; respectuos. ♦ Ext. (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) Care trădează, exprimă respect, deferență. Gesturile lui potolite de englez cu fruntea cheală și surâs condescendent (CA. PETR.). 2 Care este îngăduitor, amabil, protector; care manifestă bunăvoință sau se comportă cu superioritate față de cineva. ● pl. -ți, -te. /<fr. condescendant. („DEXI – Dicționar explicativ ilustrat al limbii române”, Ed. ARC & GUNIVAS, 2007)

condescendent (Dicționaru limbii românești, 1939)
*condescendént, -ă adj. (lat. condescéndens, -éntis; fr. -dant). Care condescinde, afabil, politicos.

condescendent (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
condescendént adj. m., pl. condescendénți; f. condescendéntă, pl. condescendénte

condescendent (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
condescendent a. care condescinde.

condescendent (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CONDESCENDÉNT, -Ă, condescendenți, -te, adj. Care are o atitudine plină de respect sau de bunăvoință față de cineva; respectuos, amabil. — Din fr. condescendant.