condamnare - explicat in DEX

condamnare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONDAMNÁRE, condamnări, s. f. Faptul de a condamna. 1. Obligație impusă unei persoane, prin judecată, de a da, de a face sau de a nu face ceva. ♦ Aplicare, prin judecată, a unei sancțiuni penale; osândă la care este supus cineva. 2. Dezaprobare severă; blam. – V. condamna.

condamnare (Dicționar de neologisme, 1986)
CONDAMNÁRE s.f. 1. Acțiunea de a condamna și rezultatul ei; sentință de pedepsire. 2. Pedeapsă, osândă. [< condamna].

condamnare (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CONDAMNÁRE s. f. 1. acțiune de a condamna. 2. aplicare a unei sancțiuni penale; osândă. (< condamna)

condamnare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
condamnáre s. f., g.-d. art. condamnắrii; pl. condamnắri

condamnare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
condamnare f. 1. osândă, judecată rostită de judecător în contra unui condamnat; 2. pedeapsă impusă de un judecător.

condamnare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CONDAMNÁRE, condamnări, s. f. Faptul de a condamna. 1. Obligație impusă unei persoane, prin judecată, de a da, de a face sau de a nu face ceva. ♦ Aplicare, prin judecată, a unei sancțiuni penale; osândă la care este supus cineva. 2. Dezaprobare severă; blam. — V. condamna.