condamna (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONDAMNÁ, condámn, vb. I.
Tranz. 1. A osândi printr-o sentință judecătorească, a pronunța o condamnare.
2. A-și exprima dezaprobarea în legătură cu un fapt sau cu o persoană; a învinui, a blama, a ponegri, a veșteji.
3. A considera un bolnav pierdut, fără nici o speranță de salvare.
4. A astupa, a închide definitiv o fereastră, o ușă etc.; a bloca. – Din
fr. condamner.condamna (Dicționar de neologisme, 1986)CONDAMNÁ vb. I. tr. 1. A pronunța o hotărâre de pedepsire; a osândi, a pedepsi.
2. A blama; a dezaproba.
3. A constrânge, a obliga la ceva.
4. A declara imposibilă vindecarea unui bolnav, a sorti pieirii (un bolnav).
5. A bloca (o fereastră, o ușă etc.). [P.i.
condámn. / < fr.
condamner].
condamna (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)condamná (condámn, condamnát), vb. –
1. A pronunța o condamnare. –
2. A învinui, a blama. –
3. A bloca.
Lat. condemnare (
sec. XIX), cu vocalismul din
fr. condamner. –
Der. condamnabil, adj. (reprobabil);
condamnați(un)e, s. f. (condamnare).
condamna (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONDAMNÁ vb. tr. 1. a osândi printr-o hotărâre jude-cătorească, a supune unei pedepse. 2. a dezaproba, a dezavua; a blama. 3. a constrânge, a obliga pe cineva la ceva. 4. a considera un bolnav pierdut, fără nici o speranță de salvare. 5. a închide definitiv, a bloca (o fereastră, o ușă etc.). (< fr.
condamner)
condamna (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)condamná (a ~) vb.,
ind. prez. 3
condámnăcondamnà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)condamnà v.
1. a osândi, a rosti o judecată în contra cuiva:
a condamna la doi ani de închisoare; 2. a blama, a dezaproba:
condamn sentimentele sale; 3. a reduce, a obliga:
mă condamnă la tăcere; 4. a condamna pe un bolnav, a declara boala-i mortală;
5. a condamna o ușă, a o închide pentru totdeauna.
condamna (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONDAMNÁ, condámn, vb. I.
Tranz. 1. A osândi printr-o sentință judecătorească, a pronunța o condamnare.
2. A-și exprima dezaprobarea în legătură cu un fapt sau cu o persoană; a învinui, a blama, a ponegri, a veșteji.
3. A considera un bolnav pierdut, fără nicio speranță de salvare.
4. A astupa, a închide definitiv o fereastră, o ușă etc.; a bloca. — Din
fr. condamner.