condac - explicat in DEX

condac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONDÁC¹, condace, s. n. Cântec bisericesc scurt prin care se aduc laude unui sfânt sau se arată însemnătatea unei sărbători. – Din sl. kondakŭ.

condac (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONDÁC², condace, s. n. Braț de ferăstrău cu ramă, folosit pentru tăierea lemnului. [Pl. și: condacuri] – Et. nec.

condac (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
condác (condace), s. n. – Imn, cînt bisericesc. – Mr. cundache. Ngr. ϰοντάϰιον, de la ϰόντος „scurt”, în parte prin intermediul sl. kondakŭ (Vasmer, Gr., 81). Sec. XVII.

condac (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
condác (-ce), s. n. – 1. Patul puștii. – 2. Braț. Tc. kondak, ngr. ϰοντάϰι (Cihac, II, 568; Meyer 197; Șeineanu, II, 145).

condac (Dicționaru limbii românești, 1939)
1) condác n., pl. e (mgr. kondákĭon, ngr. kondáki, d. kondós [scris kontós], scurt; vsl. rus. kondák). O cîntare bisericească scurtă care se cîntă după tropar și în care, pin [!] alte cuvinte, se laudă sfîntu care a fost lăudat în tropar. Condacu umple sacu și troparu hambaru, glumă p. a arăta darurile pe care le primește preutu [!] după diferite serviciĭ religioase.

condac (Dicționaru limbii românești, 1939)
2) condác n., pl. e (ngr. kondáki [scris -ntáki], patu puștiĭ, d. vgr. kóntax, un fel de suliță; turc. kondak, patu puștiĭ). Pe la 1800. Baionetă. Azĭ. Est. Patu puștiĭ. Lovitură dată cu patu puștiĭ: ĭ-a tras un condac. Mîneru ferăstrăuluĭ, pĭesa de care-l țiĭ cînd taĭ.

condac (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
condác s. n., pl. condáce

condac (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
condac n. cântare scurtă bisericească ce se recitează zilnic în onoarea unui sfânt: condacul umple sacul și troparul hambarul CR. [Gr. mod. KONDÁKION (din kondòs, scurt)].

condac (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
condac n. Mold. 1. strat de pușcă; 2. mâner de ferestrău. [Turc. KONDAK].

condac (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CONDÁC¹, condace, s. n. Cântec bisericesc scurt prin care se aduc laude unui sfânt sau se arată însemnătatea unei sărbători. — Din sl. kondakŭ.