concurge - explicat in DEX

concurge (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONCÚRGE, concúrg, vb. III. Intranz. (Înv.) 1. A se întâlni într-un punct, venind din mai multe direcții. 2. A contribui la înfăptuirea unei opere; a colabora. 3. A concura. – Din lat. concurrere (după curge).

concurge (Dicționar de neologisme, 1986)
CONCÚRGE vb. III. intr. (Rar) A tinde (spre), a se întinde (dintr-un punct); a concura, a participa la. [După fr. concourir, it. concorrere].

concurge (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CONCÚRGE vb. intr. a tinde (spre), a se întinde (într-un punct); a converge; a concura, a participa la. (după lat. concurrere)

concurge (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
concúrge (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 pl. concúrg, ger. concurgấnd

concurge (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CONCÚRGE, concúrg, vb. III. Intranz. (Înv.) 1. A se întâlni într-un punct, venind din mai multe direcții. 2. A contribui la înfăptuirea unei opere; a colabora. 3. A concura. — Din lat. concurrere (după curge).