concrețiune - explicat in DEX

concrețiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONCREȚIÚNE, concrețiuni, s. f. Agregat mineral de formă sferică sau neregulată, format prin depunerea rocilor sedimentare în jurul unui corp străin și prin concentrarea substanțelor minerale din soluții apoase. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. concrétion, lat. concretio, -onis.

concrețiune (Dicționar de neologisme, 1986)
CONCREȚIÚNE s.f. Concreționare. ♦ Depunere care se formează în rocile sedimentare prin concentrarea substanțelor minerale din soluții apoase în jurul unui corp străin; sinter. ♦ Formațiune constând din precipitări de săruri în țesuturi sau organe cavitare. [Pron. -ți-u-. / < fr. concrétion].

concrețiune (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CONCREȚIÚNE s. f. depunere care se formează în rocile sedimentare prin concentrarea substanțelor minerale din soluții apoase în jurul unui corp străin; sinter. ◊ formațiune din precipitări de săruri în țesuturi sau organe cavitare. (< fr. concretion, lat. concretio)

concrețiune (Dicționaru limbii românești, 1939)
*concrețiúne f. (lat. concrétio, -ónis). Solidificare, întărire: concrețiunea lapteluĭ. Reunirea unor părțĭ într´un corp solid: concrețiune salină, petroasă. V. conglomerat.

concrețiune (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
concrețiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. concrețiúnii; pl. concrețiúni

concrețiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
concrețiune f. 1. solidificarea unui lichid: concrețiunea laptelui; 2. reunirea mai multor substanțe într’un corp solid prin acțiunea timpului: concrețiune călcară.

concrețiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CONCREȚIÚNE, concrețiuni, s. f. Agregat mineral format prin depunerea materialului din soluții în jurul unui nucleu (roci, minerale etc.), în soluri sau în peșteri. [Pr.: -ți-u-] — Din fr. concrétion, lat. concretio, -onis.