concret - explicat in DEX

concret (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONCRÉT, -Ă, concreți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care poate fi perceput cu simțurile; real; care exprimă obiecte perceptibile prin simțuri. ◊ Muzică concretă = muzică realizată pe baza sunetelor concrete (muzicale sau zgomote) prelucrate cu aparatură electronică. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filozofică, opusă abstractului, care desemnează latura palpabilă, vizibilă a fenomenelor sau ansamblul desfășurării lor în timp și în spațiu. ♦ Precis, bine determinat. – Din fr. concret.

concret (Dicționar de neologisme, 1986)
CONCRÉT adj. 1. (Op. abstract) Care se poate percepe prin simțuri; palpabil. ◊ Muzică concretă = muzică care, folosind aparatura electronică, urmărește realizarea unor noi valențe sonore, prin intermediul spectrului, vibrațiilor și dinamicii specifice. ♦ (Despre substantive) Care denumește obiecte ce se percep cu simțurile. 2. Precis, (bine) determinat. // s.n. Categorie filozofică desemnând latura palpabilă, vizibilă a fenomenelor sau ansamblul desfășurării lor în timp și spațiu. [< lat. concretus, cf. fr. concret, it. concreto, rus. konkretnâi].

concret (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CONCRÉT, -Ă I. adj. 1. care se poate percepe prin simțuri; palpabil. ◊ (despre substantive) care denumește obiecte perceptibile prin simțuri. ♦ muzică ~ă = muzică pe baza prelucrării unui complex de sunete (muzicale sau zgomote) cu ajutorul aparaturii electronice. 2. precis, (bine) determinat. II. s. n. categorie filozofică desemnând unitatea multiplelor determinări, însușiri, laturi ale obiectelor și fenomenelor. (< fr. concret, lat. concretus)

concret (Dicționaru limbii românești, 1939)
*concrét, -ă adj. (lat. con-crétus, d. con-, împreună, și créscere, a crește). Dens, condensat: uleĭ concret. Gram. Termin concret, care exprimă o calitate unită cu subĭectu, pe cînd abstract nu arată de cît calitatea singură: casă albă (concret), albeață (abstract). Aritm. Număr concret, al căruĭ fel de unitate e hotărît, ca: 10 metri. Adv. În mod concret.

concret (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
concrét¹ adj. m., pl. concréți; f. concrétă, pl. concréte

concret (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
concrét² s. n.

concret (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
concret a. 1. Gram. se zice de termenul ce deseamnă o calitate unită cu obiectul ei: apa caldă e un termen concret, căldura e un termen abstract; 2. Aritm. număr la care s’exprimă telul unităților: 20 de oameni; 3. solid, în opozițiune cu lichid: camforul e un uleiu concret.

concret (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CONCRÉT, -Ă, concreți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care poate fi perceput cu simțurile; real; care denumește obiecte perceptibile prin simțuri. ◊ Muzică concretă = muzică realizată pe baza sunetelor concrete (muzicale sau zgomote) prelucrate cu aparatură electronică. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filosofică, opusă abstractului, care desemnează latura palpabilă, vizibilă a fenomenelor sau ansamblul desfășurării lor în timp și în spațiu. ♦ Precis, bine determinat. — Din fr concret.