concetățean (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONCETĂȚEÁN, -Ă, concetățeni, -e, s. m. și
f. Persoană considerată în raport cu alta care face parte din același stat sau din același oraș cu ea. –
Con1 + cetățean (după
fr. concitoyen).
concetățean (Dicționar de neologisme, 1986)CONCETĂȚEÁN, -Ă s.m. și f. Cetățean al unui stat considerat în raport cu ceilalți cetățeni; compatriot. ♦ Cetățean al unui oraș considerat în raport cu ceilalți cetățeni ai aceluiași oraș; concitadin. [<
con- +
cetățean, după fr.
concitoyen].
concetățean (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONCETĂȚEÁN, -Ă s. m. f. cetățean al unui stat, al unui oraș, considerat în raport cu ceilalți cetățeni. (după fr.
concitoyen)
concetățean (Dicționaru limbii românești, 1939)*concetățeán, -că s. (
con și
cetățean, d. fr.
concitoyen). Care e din acelașĭ oraș orĭ sat cu altu.
concetățean (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)concetățeán s. m.,
pl. concetățéniconcetățean (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)concetățean m. cel ce este din acelaș oraș sau are aceeaș patrie cu altul.
concetățean (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONCETĂȚEÁN, -Ă, concetățeni, -e, s. m. și
f. Persoană considerată în raport cu alta care face parte din același stat sau din același oraș cu ea. —
Con1 +
cetățean (după
fr. concitoyen).