concertant (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONCERTÁNT, -Ă, concertanți, -te, adj. Cu caracter de concert (
1). ◊
Simfonie concertantă = simfonie în care două sau mai multe instrumente au, alternativ, un rol dominant în orchestră.
Voce concertantă = voce principală cu caracter solistic-virtuos într-un ansamblu coral. – Din
fr. concertant.concertant (Dicționar de neologisme, 1986)CONCERTÁNT, -Ă adj. Care concertează, care cântă un concert. ◊
Gen concertant = gen muzical dezvoltat în sec. XVII-XVIII ca urmare a perfecționării instrumentelor și a apariției concertului; domeniu de manifestare a virtuozității instrumentale întruchipate de un solist acompaniat de restul ansamblului;
simfonie concertantă = simfonie în care două sau mai multe instrumente au rolul dominant în orchestră;
voce concertantă = voce principală într-un cor. [Cf. it.
concertante, fr.
concertant].
concertant (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONCERTÁNT, -Ă adj. cu caracter de concert. ◊
simfonie ~ă = simfonie în care două sau mai multe instrumente au un rol dominant în orchestră;
voce ~ă = voce cu caracter de virtuozitate solistică într-un ansamblu coral. (<fr.
concertant)
concertant (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)concertánt (cu caracter de concert)
adj. m.,
pl. concertánți; f. concertántă, pl. concertánteconcertant (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONCERTÁNT, -Ă, concertanți, -te, adj. Cu caracter de concert (
1). ◊
Simfonie concertantă = compoziție muzicală rezultată din îmbinarea simfoniei și a concertului instrumental.
Voce concertantă = voce principală cu caracter solistic-virtuoz într-un ansamblu coral. — Din
fr. concertant.