conceni (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)concení (-nésc, -ít), vb. – A distruge, a anihila, a suprima.
Sl. konĭčati „a termina”,
part. konĭčanŭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 25; DAR). Din aceeași familie
sl. face parte
concină, s. f. (moarte), din
sl. končina; și
coneț, s. n. (sfîrșit; moarte),
înv., din
sl. konĭcĭ; Bucov.,
conță, s. f. (resturi de pînză), din
rut. konec. –
Der. concenie, s. f. (
înv., sfîrșit, deces), din
sl. konĭčanije; comcină, s. f. (joc de cărți),
mr. cunțină, din
ngr. ϰοντσνα (Gáldi 167), care la rîndul său provine din
sl. končina menționat.
conceni (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CONCENÍ, concenesc, vb. IV.
Tranz. (
Înv. și
reg.) A nimici, a prăpădi. – Slav (
v. sl. koničati).
concenì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)concenì v. a extermina, a prăpădi:
vom conceni și pe frații tăi ISP. [Tras din
concenie].