concentrație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONCENTRÁȚIE, concentrații, s. f. (
Chim.) Grad de saturare, de densitate al unui corp; raport între cantitatea de component dizolvată și cantitatea de solvent sau de soluție obținută. – Din
fr. concentration.concentrație (Dicționar de neologisme, 1986)CONCENTRÁȚIE s.f. Grad de saturare, de densitate al unui corp; raportul care se stabilește între cantitatea de substanță dizolvată și cantitatea de solvent sau de soluție obținută. [Gen.
-iei, var.
concentrațiune s.f. / cf. fr.
concentration, it.
concentrazione].
concentrație (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONCENTRÁȚIE s. f. (chim.) grad de saturare, de densitate a unui corp; raport între cantitatea de substanță dizolvată și cantitatea de solvent sau de soluție obținută. (<fr.
concentration)
concentrație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)concentráție (-ți-e) s. f.,
art. concentráția (-ți-a), g.-d. art. concentráției; pl. concentráții, art. concentráțiile (-ți-i-)concentrație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONCENTRÁȚIE, concentrații, s. f. (
Chim.) Cantitate de substanță dizolvată, conținută într-o anumită cantitate de solvent sau de soluție. — Din
fr. concentration.