compus (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COMPÚS, -Ă, compuși, -se, adj.,
s. m. 1. Adj. Alcătuit din mai multe părți sau elemente; combinat. ◊ (
Muz.)
Măsură compusă = măsură formată din fracțiuni ale măsurii simple. (
Gram.)
Timp compus = timp format cu ajutorul unui verb auxiliar. (
Bot.)
Frunză compusă = frunză cu limbul constituit din mai multe foliole, dispuse pe un ax principal.
Inflorescență compusă = inflorescență constituită din mai multe inflorescențe simple.
Fruct compus = fruct constituit din mai multe fructe
concrescute pe aceeași axă.
2. S. m. (
Chim.) Combinație (
4); corp compus (
1). –
V. compune.compus (Marele dicționar de neologisme, 2000)COMPÚS, -Ă I. adj. alcătuit din mai multe elemente. ♦ (gram.)
timp ~ = timp format cu ajutorul verbelor auxiliare;
frunză ~ă = frunză având limbul alcătuit din mai multe foliole, dispuse pe un ax;
inflorescență ~ă = inflorescență din mai multe inflorescențe simple;
fruct ~ = fruct provenind dintr-o asemenea inflorescență.
II. s. n. cuvânt rezultat prin compunere (3).
III. s. m. combinație (3). (<compune)
compus (Dicționar de neologisme, 1986)COMPÚS, -Ă adj. Format din mai multe elemente. ♦ (
Gram.)
Timp compus = timp format cu ajutorul verbelor auxiliare. //
s.m. Substanță chimică obținută prin unirea mai multor elemente diferite. [<
compune].
compus (Dicționaru limbii românești, 1939)*compús, -ă adj. Format din bucățĭ, în opoz. cu
simplu. S. m. și n., pl.
e. Gram. Cuvînt format din maĭ multe părțĭ:
compușiĭ luĭ pun îs
spun, răpun ș. a.
Chim. Corp format din combinare:
compușiĭ cărbuneluĭ. F. pl.
Bot. O familie de plante ale căror florĭ formează unu saŭ maĭ multe rîndurĭ pe receptacul, ca
tufănica, calonfiru, vetricea ș.a.
compus (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)compús1 adj. m.,
pl. compúși; f. compúsă, pl. compúsecompus (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)compús2 (corp chimic)
s. m.,
pl. compúșicompus (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)compús3 (cuvânt compus)
s. n./
s. m.,
pl. compúse/compúșicompus (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)compus n. un tot format din diferite părți:
1. Gram. vorbă formată din mai multe altele;
2. Chim. corp format din combinarea mai multor elemente. ║ compuse f. pl. familie de plante ale căror flori sunt reunite pe acelaș cotor și au un caliciu comun, ex.
floarea-soarelui.compus (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COMPÚS, -Ă, compuși, -se, adj.,
s. m. 1. Adj. Alcătuit din mai multe părți sau elemente; combinat. ◊ (
Muz.)
Măsură compusă = măsură formată din fracțiuni ale măsurii simple. (
Gram.)
Timp compus = timp format cu ajutorul unui verb auxiliar. (
Bot.)
Frunză compusă = frunză cu limbul constituit din mai multe foliole, dispuse pe un ax principal.
Inflorescență compusă = inflorescență constituită din mai multe inflorescențe simple.
Fruct compus = fruct constituit din mai multe fructe concrescute pe aceeași axă.
2. S. m. (
Chim.) Combinație (4); corp compus (1). —
V. compune.