compunere - explicat in DEX

compunere (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
COMPÚNERE, compuneri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) compune și rezultatul ei; alcătuire, îmbinare. 2. (Concr.) Bucată literară sau muzicală; compoziție. 3. (Concr.) Lucrare școlară asupra unei teme. 4. (Lingv.) Sistem de formare a cuvintelor prin alipirea mai multor cuvinte având drept rezultat un cuvânt nou. – V. compune.

compunere (Marele dicționar de neologisme, 2000)
COMPÚNERE s. f. 1. acțiunea de a compune. 2. bucată literară sau muzicală; compoziție. 3. procedeu de formare a cuvintelor prin crearea unui cuvânt nou din mai multe cuvinte întregi existente independent, cu ajutorul unor elemente de compunere sau din abrevieri. 4. lucrare școlară scrisă asupra unei teme; compoziție (6). (<compune)

compunere (Dicționar de neologisme, 1986)
COMPÚNERE s.f. 1. Acțiunea de a compune și rezultatul ei; alcătuire. 2. (Concr.) Bucată literară sau muzicală; compoziție. 3. (Lingv.) Sistem de formare a cuvintelor prin alipirea a două cuvinte care formează un cuvânt nou. 4. Lucrare școlară asupra unei teme. [< compune].

compunere (Dicționaru limbii românești, 1939)
*compúnere f. Compozițiune.

compunere (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
compúnere s. f., g.-d. art. compúnerii; pl. compúneri

compunere (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
compunere f. lucrare de a compune și rezultatul ei: compozițiune.

compunere (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
COMPÚNERE, compuneri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) compune și rezultatul ei; alcătuire, îmbinare. 2. (Concr.) Bucată literară sau muzicală; compoziție. 3. (Concr.) Lucrare școlară pe o temă dată; compoziție (5). 4. (Lingv.) Sistem de formare a cuvintelor prin alipirea mai multor cuvinte având drept rezultat un cuvânt nou. — V. compune.