component - explicat in DEX

component (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
COMPONÉNT, -Ă, componenți, -te, adj., subst. 1. Adj. Care intră ca parte într-un întreg; alcătuitor. ♦ (Substantivat, f.) Element component (1). 2. S. n. (Chim.) Fiecare dintre substanțele sau speciile moleculare ale unui sistem fizico-chimic. 3. S. f. (Fiz.) Fiecare dintre vectorii în care se descompune un anumit vector și ale căror efecte însumate sunt echivalente cu efectul vectorului dat. 4. S. n. pl. (Electron.; în sintagmele) Componente active = denumire generică pentru diode, tranzistoare, circuite integrate. Componente pasive = denumire generică pentru rezistoare, capacitoare etc. – Din germ. Komponente, it. componente.

component (Dicționar de neologisme, 1986)
COMPONÉNT, -Ă adj. (adesea s.) Care intră ca parte într-un întreg, într-o compoziție etc. ◊ Corpuri componente = corpuri care, combinându-se, dau un corp compus; (fiz.) forțe componente (și s.f.) = forțe care produc asupra unui corp același efect ca o singură forță, numită rezultantă. // s.f. (Mat.) Proiecție a unui vector pe una din axele sau pe unul din planurile unui sistem de coordonate. [Cf. lat. componentes, germ. Komponente, it. componente].

component (Marele dicționar de neologisme, 2000)
COMPONÉNT, -Ă I. adj. (și s.) care intră ca parte într-un întreg; constituent, constitutiv. II. s. f. (fiz.) fiecare dintre vectorii în care se descompune un anumit vector. III. s. n. fiecare dintre substanțele sau speciile moleculare care alcătuiesc un sistem fizico-chimic. (< germ. Komponente, it. componente)

component (Dicționaru limbii românești, 1939)
*componént, -ă adj. (lat. compónens, -éntis. V. com-pun). Chim. Care intră în compozițiunea unuĭ lucru. S. m. și n., pl. e. Componențiĭ apeĭ îs idrogenu [!] și oxigenu. S. f. Fiz. Fie-care din forțele care, toate la un loc, pot fi înlocuite de o forță unică numită rezultantă.

component (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
componént¹ adj. m., pl. componénți; f. componéntă, pl. componénte

component (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
componént² (persoană) s. m., pl. componénți

component (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
componént³ (constituent chimic) s. n., pl. componénte

component (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
component a. care intră în compozițiune. ║ n. 1. Chim. corp ce servă la compunerea altuia; 2. în mecanică, fiecare din forțele a căror totalitate poate fi înlocuită cu o forță unică numită rezultanta.

component (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
COMPONÉNT, -Ă, componenți, -te, adj., s. n., s. f., s. m. 1. Adj. Care intră ca parte într-un întreg; alcătuitor. ♦ (Substantivat, f.) Element component (1). 2. S. n. (Chim.) Fiecare dintre substanțele sau speciile moleculare ale unui sistem fizico-chimic. 3. S. f. (Fiz.) Fiecare dintre vectorii în care se descompune un anumit vector și ale căror efecte însumate sunt echivalente cu efectul vectorului dat. 4. S. n. pl. (Electron.; în sintagmele) Componente active = denumire generică pentru diode, tranzistoare, circuite integrate. Componente pasive = denumire generică pentru rezistoare, capacitoare etc. 5. S. m. și f. Membru al unei echipe, al unei formații (sportive, coregrafice, muzicale etc.). — Din germ. Komponente, it. componente.