comod - explicat in DEX

comod (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
COMÓD, -Ă, comozi, -de, adj. 1. De care te poți folosi ușor și cu plăcere; lesnicios, plăcut, confortabil. ♦ Tihnit, liniștit. 2. (Peior.; despre oameni) Care nu vrea să facă eforturi; care nu înțelege să iasă din obiceiurile lui, din ritmul lui tihnit, obișnuit de viață; p. ext. leneș, indolent. – Din fr. commode, lat. commodus.

comod (Dicționar de neologisme, 1986)
COMÓD, -Ă adj. 1. Ușor de întrebuințat; plăcut, confortabil. ♦ Liniștit, tihnit. 2. (Peior.; despre oameni) Care nu vrea să facă eforturi; leneș, indolent. [< fr. commode].

comod (Marele dicționar de neologisme, 2000)
COMÓD, -Ă adj. 1. ușor de întrebuințat; plăcut, confortabil. ◊ liniștit, tihnit. 2. (peior.; despre oameni) care nu vrea să facă eforturi; leneș, indolent. (< fr. commode, lat. commodus)

comod (Dicționaru limbii românești, 1939)
*cómod, -ă adj. (lat. cómmodus). Ușor de întrebuințat. Liniștit și plăcut: vĭață cómodă. Bun la suflet și amabil. Relaxat, nu prea auster: morală cómodă. Adv. În mod cómod. – Fals comód (după fr. commode).

comod (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
comód adj. m., pl. comózi; f. comódă, pl. comóde

comod (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
comod a. 1. care e de o întrebuințare lesnicioasă și plăcută: trăsură comodă; 2. de un caracter ușor: om comod; 3. liber: morală comodă.

comod (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
Comod m. împărat roman, fiul lui Mareu Aureliu, tiran crud (161-192).

comod (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
COMÓD, -Ă, comozi, -de, adj. 1. De care te poți folosi ușor și cu plăcere; lesnicios, plăcut, confortabil. ♦ Tihnit, liniștit. 2. (Peior.; despre oameni) Care nu vrea să facă eforturi; care nu înțelege să iasă din obiceiurile lui, din ritmul lui tihnit, obișnuit de viață; p. ext. leneș, indolent. — Din fr. commode, lat. commodus.