cominuție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COMINÚȚIE, cominuții, s. f. (Rar) Reducere, împărțire în bucăți mici. –
Cf. lat. comminuere.cominuție (Dicționar de neologisme, 1986)COMINÚȚIE s.f. (
Rar) Reducere, împărțire în mici bucăți. [Gen.
-iei, var.
cominuțiune s.f. / < fr.
comminution].
cominuție (Marele dicționar de neologisme, 2000)COMINÚȚIE s. f. reducere, împărțire în mici bucăți. ◊ rupere a unui os în mici fragmente. (< fr.
comminution)
cominuție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cominúție (rar)
(-ți-e) s. f.,
art. cominúția (-ți-a), g.-d. art. cominúției; pl. cominúții, art. cominúțiile (-ți-i-)cominuție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COMINÚȚIE, cominuții, s. f. (Rar) Reducere, împărțire în bucăți mici. —
Cf. lat. comminuere.