cometă - explicat in DEX

cometă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
COMÉTĂ, comete, s. f. Corp ceresc alcătuit dintr-un nucleu luminos înconjurat de gaze și de pulberi, care, uneori, se prelungește sub forma unei cozi îndreptate în sens opus Soarelui din cauza presiunii luminii acestuia; stea cu coadă. [Var.: (înv.) comét s. n.] – Din fr. comète, lat. cometa.

cometă (Dicționar de neologisme, 1986)
COMÉTĂ s.f. Astru rătăcitor care descrie o elipsă întinsă și prezintă de obicei o prelungire luminoasă. [< fr. comète, it., lat. cometa < gr. kometes – încomat].

cometă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
cométă (cométe), s. f. – Corp ceresc, stea cu coadă. Var. (înv.) comet, comit. Lat. cometa (sec. XIX) și înainte din gr. ϰομήτης (sec. XVII). Cf. Murnu 15; Gáldi 167.

cometă (Marele dicționar de neologisme, 2000)
COMÉTĂ s. f. corp ceresc format dintr-un nucleu înconjurat de o nebuloasă, cu o prelungire luminoasă, din diferite gaze rarefiate, care descrie o elipsă întinsă în jurul Soarelui. (< fr. comète, lat. cometa, gr. kometes, stea cu plete)

cometă (Dicționaru limbii românești, 1939)
*cométă f., pl. e (neol. din sec. 17, d. lat. cometa, care vine d. vgr. kométes, ĭar acesta d. kóme, coamă, păr lung). Stea rătăcitoare care descrie în prejuru [!] soareluĭ o lungă elipsă orĭ parabolă și care e însoțită de o coadă luminoasă (și de aceĭa poporu o numește stea cu coadă). – Uniĭ zic comet, pl. tot e. – E recunoscut astăzĭ că cometele țin de sistema noastră planetară și că străbat spațiu în órbite foarte excentrice, al căror focar îl ocupă soarele. Îs multe al „căror mers și înturnare [!] poate fi calculată din ainte [!] cu oare-care aproximațiune. Cometa numită a luĭ Halley revine la fie-care 75 de anĭ; alta își face revoluțiunea în treĭ anĭ și jumătate, alta în șase și treĭ sferturĭ ș. a. – Poporu, în ignoranța luĭ, atribue [!] cometelor oare-care influență asupra lucrurilor de pe pămînt, ceĭa ce e o pură superstițiune.

cometă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cométă s. f., g.-d. art. cométei; pl. cométe

cometă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cometă f. corp ceresc numit și stea cu coadă, pentru că sâmburele-i luminos e mai adesea înconjurat de o coamă sau umbrat de o coadă luminoasă; cele numite periodice se învârtesc în jurul soarelui ca și planetele. Mai înainte lumea credea că cometele prevestiau nenorociri, mari prin putința unei ciocniri cu pământul.; dar știința a dovedit deșertăciunea unei asemenea păreri.

cometă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
COMÉTĂ, comete, s. f. Corp ceresc alcătuit dintr-un nucleu luminos înconjurat de gaze și de pulberi, care, uneori, se prelungește sub forma unei cozi îndreptate în sens opus Soarelui din cauza presiunii luminii acestuia; stea cu coadă. [Var.: (înv.) comét s. n.] — Din fr. comète, lat. cometa.