cometă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COMÉTĂ, comete, s. f. Corp ceresc alcătuit dintr-un nucleu luminos înconjurat de gaze și de pulberi, care, uneori, se prelungește sub forma unei cozi îndreptate în sens opus Soarelui din cauza presiunii luminii acestuia; stea cu coadă. [
Var.: (
înv.)
comét s. n.] – Din
fr. comète, lat. cometa.cometă (Dicționar de neologisme, 1986)COMÉTĂ s.f. Astru rătăcitor care descrie o elipsă întinsă și prezintă de obicei o prelungire luminoasă. [< fr.
comète, it., lat.
cometa < gr.
kometes – încomat].
cometă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cométă (cométe), s. f. – Corp ceresc, stea cu coadă.
Var. (
înv.)
comet, comit. Lat. cometa (
sec. XIX) și înainte din
gr. ϰομήτης (
sec. XVII).
Cf. Murnu 15; Gáldi 167.
cometă (Marele dicționar de neologisme, 2000)COMÉTĂ s. f. corp ceresc format dintr-un nucleu înconjurat de o nebuloasă, cu o prelungire luminoasă, din diferite gaze rarefiate, care descrie o elipsă întinsă în jurul Soarelui. (< fr.
comète, lat.
cometa, gr.
kometes, stea cu plete)
cometă (Dicționaru limbii românești, 1939)*cométă f., pl.
e (neol. din sec. 17, d. lat.
cometa, care vine d. vgr.
kométes, ĭar acesta d.
kóme, coamă, păr lung). Stea rătăcitoare care descrie în prejuru [!] soareluĭ o lungă elipsă orĭ parabolă și care e însoțită de o coadă luminoasă (și de aceĭa poporu o numește
stea cu coadă). – Uniĭ zic
comet, pl. tot
e. – E recunoscut astăzĭ că cometele țin de sistema noastră planetară și că străbat spațiu în órbite foarte excentrice, al căror focar îl ocupă soarele. Îs multe al „căror mers și înturnare [!] poate fi calculată din ainte [!] cu oare-care aproximațiune. Cometa numită a luĭ
Halley revine la fie-care 75 de anĭ; alta își face revoluțiunea în treĭ anĭ și jumătate, alta în șase și treĭ sferturĭ ș. a. – Poporu, în ignoranța luĭ, atribue [!] cometelor oare-care influență asupra lucrurilor de pe pămînt, ceĭa ce e o pură superstițiune.
cometă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cométă s. f.,
g.-d. art. cométei; pl. cométecometă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cometă f. corp ceresc numit și stea cu coadă, pentru că sâmburele-i luminos e mai adesea înconjurat de o coamă sau umbrat de o coadă luminoasă; cele numite
periodice se învârtesc în jurul soarelui ca și planetele. Mai înainte lumea credea că cometele prevestiau nenorociri, mari prin putința unei ciocniri cu pământul.; dar știința a dovedit deșertăciunea unei asemenea păreri.
cometă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COMÉTĂ, comete, s. f. Corp ceresc alcătuit dintr-un nucleu luminos înconjurat de gaze și de pulberi, care, uneori, se prelungește sub forma unei cozi îndreptate în sens opus Soarelui din cauza presiunii luminii acestuia; stea cu coadă. [
Var.: (
înv.)
comét s. n.] — Din
fr. comète, lat. cometa.