colonel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COLONÉL2 s. n. Corp de literă de șapte puncte tipografice. – Din
germ. Kolonel.colonel (Dicționar de neologisme, 1986)COLONÉL s.n. (
Poligr.) Corp de literă de șapte puncte tipografice. [< germ.
Kolonel].
colonel (Dicționar de neologisme, 1986)COLONÉL s.m. Grad de ofițer superior, imediat inferior generalului, care comandă de obicei un regiment; ofițer purtând acest grad. ◊
Locotenent colonel = grad de ofițer superior maiorului; ofițer care poartă acest grad. [< fr.
colonel, it.
colonnello].
colonel (Marele dicționar de neologisme, 2000)COLONÉL1 s. m. grad de ofițer superior, imediat inferior generalului. ◊
locotenent ~ = grad de ofițer superior maiorului. (<fr.
colonel)
colonel (Marele dicționar de neologisme, 2000)COLONÉL2 s. n. corp de literă de șapte puncte tipografice; mignon. (<germ.
Kolonel)
colonel (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)colonél (colonéi), s. m. – Grad de ofițer superior; persoană care poartă acest grad.
It. collonello (
sec. XVIII) și apoi din
fr. colonel. –
Der. coloneasă, s. f. (soție de colonel).
colonel (Dicționar de argou al limbii române, 2007)colonel, colonei s. m. (deț.) chiștoc de dimensiune medie.
colonel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COLONÉL1, colonei s. m. Grad de ofițer superior, între locotenent-colonel și general-maior; persoană care poartă acest grad. – Din
fr. colonel.colonel (Dicționaru limbii românești, 1939)*colonél m., pl.
lĭ și
eĭ (fr.
colonel, it.
colonnello, d.
colonna, coloană, șir de oamenĭ). Ofițer superior care comandă un regiment. Ofițer care deși nu comandă trupa, e considerat ca un comandant de regiment:
colonel de stat major.colonel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)colonél1 (ofițer)
s. m.,
pl. colonéi; abr. col.