colonat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COLONÁT s. n. (În Imperiul Roman și în evul mediu în Europa) Formă de relații sociale caracterizată prin
legarea din ce în ce mai strânsă a colonilor
1 de pământul pe care îl lucrau și pentru care plăteau proprietarilor dijmă. – Din
lat. colonatus, fr. colonat.colonat (Dicționar de neologisme, 1986)COLONÁT s.n. Stare de colon; formă de organizare socială de la sfârșitul Imperiului Roman, caracterizată prin legarea tot mai strânsă a colonilor de pământul pe care îl munceau și pentru care plăteau dijmă și prestau corvezi. [< lat.
colonatus, cf. fr.
colonat].
colonat (Marele dicționar de neologisme, 2000)COLONÁT s. n. stare de colon
1; formă de organizare socială, spre sfârșitul Imperiului Roman, caracterizat prin legarea tot mai strânsă a colonilor
1 de pământul pe care îl munceau și pentru care plăteau dijmă și prestau corvezi. (<lat.
colonatus, fr.
colonat)
colonat (Dicționaru limbii românești, 1939)*colonát m. (it.
colonnato, scud spaniol). Direclie [!].
colonat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)colonát s. n.colonat (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)colonat n. odinioară taler sau piastru spaniol:
primește 200 colonate BĂLC.
colonat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COLONÁT s. n. (În Imperiul Roman și în Evul Mediu în Europa) Sistem de relații sociale potrivit căruia marii proprietari acordau colonului
1 un lot de pământ în schimbul unei dijme. —
Din lat. colonatus, fr. colonat.