colocviu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COLÓCVIU, colocvii, s. n. Convorbire, discuție (pe o temă dată). ♦ Formă de control a cunoștințelor dobândite de studenți, care constă în discuții, lucrări de laborator, lucrări practice. – Din
lat. colloquium.colocviu (Marele dicționar de neologisme, 2000)COLÓCVIU s. n. 1. convorbire, discuție (științifică); simpozion. 2. formă de examinare a cunoștințelor prin discuții între profesori și studenți, elevi etc. (<lat.
colloquium)
colocviu (Dicționar de neologisme, 1986)COLÓCVIU s.n. 1. Convorbire, discuție (științifică).
2. Examinare, control al cunoștințelor care se face pe calea unor discuții între profesori și studenți, elevi etc. [Pron.
-viu. / < lat.
colloquium – convorbire].
colocviu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)colócviu (colócvii), s. n. – Conversație, discuție, taifas.
Lat. colloquium (
sec. XIX0.
colocviu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)colócviu [
viu pron. vyu]
s. n.,
art. colócviul; pl. colócvii, art. colócviile (-vi-i-)colocviu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)colocviu n. convorbire, dialog.
colocviu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COLÓCVIU, colocvii, s. n. 1. Convorbire, discuție (pe o temă dată). ♦ Formă de control a cunoștințelor dobândite de studenți, care constă în discuții, lucrări de laborator, lucrări practice.
2. Simpozion. —
Din lat. coloquium.