cofleși (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COFLEȘÍ, pers. 3
cofleșește, vb. IV.
Refl. (
Pop.: despre fructe) A se muia, a se fleșcăi. –
Lat. *conflexire „a încovoia”.
cofleși (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cofleșí (-șésc, -ít), vb. refl. – Despre fructe, a se strica. –
Var. cofleji, coflești, chifligi, cofoi. Formație expresivă. Este rezultatul normal al lui
coflești ›
cofleșci, pe baza lui
fleșcăi cu
co- expresiv, ca în
cocîrja, copleși, cotropi etc. Giuglea,
Cercetări, 6 și REW 2136 presupun un
lat. *
conflexire „a curba”, puțin probabil și insuficient pentru a explica semantismul;
cf. împotriva acestei păreri Iordan,
BF, II, 172 și Graur,
BL, V, 94. Graur, V, 142, pleacă de la
țig. kovlo „moale” (
cf. împotrivă Pascu,
R. critică, VIII, 184) și Scriban din
lat. confracescere, imposibil din punct de vedere fonetic.
cofleși (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!cofleșí (a se ~) (
pop.)
(co-fle-) vb. refl.,
ind. prez. 3
sg. se cofleșéște, imperf. 3
sg. se cofleșeá; conj. prez. 3
să se cofleșeáscăcofleși (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COFLEȘÍ, pers. 3.
cofleșește, vb. IV.
Refl. (
Pop.; despre fructe) A se muia, a se fleșcăi. —
Lat. *conflexire „a încovoia”.