cofă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CÓFĂ, cofe, s. f. Vas de formă (relativ) cilindrică, făcut din doage de brad, cu o toartă, în care se ține la țară apa de băut; doniță;
p. ext. conținutul unui astfel de vas. ◊
Expr. (
Fam.)
A pune (sau
a băga pe cineva)
în cofă = a întrece pe cineva (prin pricepere, prin viclenie); a înfunda.
A ploua (sau
a turna)
cu cofa (sau ca
din cofă) = a ploua foarte tare, torențial. –
Cf. bg.,
scr. kofa.