codaș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CODÁȘ, -Ă, codași, -e, s. m. și
f.,
adj. (Persoană, grup de persoane, instituție etc.) care a rămas în urmă, se află printre ultimii în muncă, la învățătură, într-o competiție sportivă etc. –
Coadă +
suf. -aș.codaș (Dicționaru limbii românești, 1939)codáș, -ă adj. și s. De la coadă, din urmă, sărac:
țăran codaș (fără boĭ). Care rămîne în urma trupeĭ (fiind bolnav saŭ ostenit):
soldat codaș. – Și
codirlaș (Munt.). V.
fruntaș.codaș (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)codáș adj. m.,
s. m.,
pl. codáși; adj. f.,
s. f. codáșă, art. codáșa; pl. codáșecodaș (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)codaș a. cel din urmă. ║ m. țăran fără boi.
codaș (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CODÁȘ, -Ă, codași, -e, s. m. și
f.,
adj. (Persoană, grup de persoane, instituție etc.) care a rămas în urmă, se află printre ultimii în muncă, la învățătură, într-o competiție sportivă etc. —
Coadă +
suf. -aș.