cochetărie - explicat in DEX

cochetărie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
COCHETĂRÍE, cochetării, s. f. Purtare, atitudine, mod de a se îmbraca (atrăgător) prin care o persoană caută să placă (altei persoane de sex opus). – Din fr. coquetterie.

cochetărie (Dicționar de neologisme, 1986)
COCHETĂRÍE s.f. Purtare inspirată de dorința de a plăcea unei persoane de sex opus. [Gen. -iei. / cf. fr. coquetterie].

cochetărie (Marele dicționar de neologisme, 2000)
COCHETĂRÍE s. f. purtare inspirată de dorința de a plăcea unei persoane de sex opus. (< fr. coquetterie)

cochetărie (Dicționaru limbii românești, 1939)
*cochetăríe f. (fr. coquetterie). Gustu de a fi cochet.

cochetărie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cochetăríe s. f., art. cochetăría, g.-d. art. cochetăríei; pl. cochetăríi, art. cochetăríile

cochetărie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cochetărie f. dorință de a plăcea.

cochetărie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
COCHETĂRÍE, cochetării, s. f. Purtare, atitudine, mod de a se îmbrăca (atrăgător) prin care o persoană caută să placă (altei persoane de sex opus). — Din fr. coquetterie.