coace (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)coáce (cóc, cópt), vb. –
1. A supune un aliment la acțiunea căldurii. –
2. A găti înăbușit. –
3. A fierbe puțin. –
4. A opări, a pîrli. –
5. A arde, a prelucra prin foc (cărămizi, porțelan etc.). –
6. Despre fructe și plante, a ajunge la maturitate. –
7. Despre inflamații, a face puroi. –
8. A deveni matur, chibzuit. –
9. A albi lîna cu cenușă. –
10. A urzi, a pune la cale, mai ales planuri de răzbunare. –
11. Despre lemn, a se încinge. –
Mr.,
megl. coc, cops, istr. coc. Lat. cŏcĕre, forma populară de la
cŏquĕre (Pușcariu 390; Candrea-Dens., 370; REW 2212; DAR),
cf. it. cu(o)cere, prov.,
port. cozer, fr. cuire, sp. cocer. Sensul „a ajunge la maturitate” apare în unele dialecte
it.,
cf. calabr. cottu „matur”. –
Der. cocător, s. m. (ajutor de brutar);
cocător, s. n. (cuptor pentru copt pîine de casă);
copt, s. n. (maturitate; acțiunea de a coace);
cocăt, s. n. (zăduf, dogoare);
cocări, vb. (a coace);
cocărit, s. n. (dijmă de porumb);
răscoace (
var. înv. scoace),
vb. (a arde, a face puroi, o inflamație), format cu
pref. răs- (după Candrea-Dens., 372-3, din
lat. *
excocere și *
re-excocere);
răscopt, adj. (
Arg., ramolit, decrepit);
necopt, (crud, verde; imatur).
Cf. coptură, cuptor.