coboc (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cobóc (-curi), s. m. – (Înv.) Pahar.
Rut. kubok (DAR).
Sec. XVI.
coboc (Dicționaru limbii românești, 1939)cobóc n., pl.
oace (rus.
kúbok).
Mold. L. V. Stacan, cupă.
Azĭ (Șez. 2, 224). Scafă de pisat usturoĭ p. mujdeĭ. – Și
cupóc (Doc. 1588). Cp. Tkt.[!]
coboc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)coboc n. Mold. strachină de mujdeiu. [Rus. KUBOKŬ, cupă].