cobitor - explicat in DEX

cobitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
COBITÓR, -OÁRE, cobitori, -oare, adj. (În superstiții) Care cobește. – Cobi + suf. -tor.

cobitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cobitór adj. m., pl. cobitóri; f. sg. și pl. cobitoáre

cobitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cobitor a. care menește a rău, sinistru: pe ramuri uscate cânta cucuveaua cu glas cobitor GR. AL.

cobitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
COBITÓR, -OÁRE, cobitori, -oare, adj. (În superstiții) Care cobește. — Cobi + suf. -tor.