cobilă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CÓBILĂ, cobile, s. f. 1. Suport alcătuit din două lemne împreunate, care servește la transportarea plugului pe drum.
2. Scaun pe care rotarul așază roțile când montează spițele sau obezile. [
Var.:
cobấlă s. f.] – Din
sl. kobyla.cobilă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cobílă (cóbile), s. f. –
1. (Înv.) Iapă. –
2. Suport cu care se transportă plugul. –
3. Scaun de rotar. –
4. Pîrghie. –
5. Țăruș, pripon. –
Var. cobîlă (
Mold.).
Sl. kobyla „iapă” (Miklosich,
Slaw. Elem., 25; Cihac, II, 66; Conev 57 și 71; Cancel 10). –
Der. cobiliță, s. f. (pîrghie, bucată de lemn pentru a duce două găleți o dată; lăcustă, Locusta viridissima; libelulă, Libellula depressa; constelația Lebedei), care poate proveni și direct din
bg.,
sb. kobilica „iapă; cobiliță”. Probabil de la sensul de „țăruș, par” provine
coblizan, s. m. (
Mold., lungan), cuvînt pe care Scriban îl leagă, nejustificat, de
goglează.cobilă (Dicționaru limbii românești, 1939)cobílă f., pl.
e (bg.
kobíla, sîrb.
kòbila, vsl. rus.
kobýla, ĭapă, d. lat.
caballa, ĭapă. V.
cal).
Vest. Pl. Cele doŭă lemne unite (numite și
ĭepe) pe care se tîrăște plugu cînd e transportat.
Est. Cobîlă (rus.
kobýla), scăunoaĭe, tejghea, banca oe care lucrezĭ cu cuțitoaĭa. Trunchĭ pus pe picĭoare pe care se cĭoplesc diferite unelte ale caseĭ (rev. I. Crg. 8, 220). Suportu nicovaleĭ. Epitet ironic uneĭ vite saŭ uneĭ femeĭ înalte și slabe.
cobilă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)cobílă, -e, (cobdílă), s.f. – Partea plugului pe care stă grindeiul. O unealtă de lemn cu două picioare în formă de crac, pe care se pun plugul și grapa, când se pleacă la deal, unde nu se poate merge cu carul (Bârlea 1924). – Din sl. kobyla „iapă” (Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER).
cobilă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cóbilă/cobấlă (
reg.)
s. f.,
g.-d. art. cóbilei/cobấlei; pl. cóbile/cobấlecobilă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cobilă f.
1. unealtă alcătuită din două lemne încheiate la un capăt, pe care se pune plugul când nu lucrează;
2. scaunul de înspițat al rotarului. [Slav. KOBYLA, iapă: sensul metaforic se rapoartă la un suport prevăzut la început cu picioare].
cobilă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CÓBILĂ, cobile, s. f. 1. Suport alcătuit din două lemne împreunate, care servește la transportarea plugului pe drum.
2. Scaun pe care rotarul așază roțile când montează spițele sau obezile. [
Var.:
cobấlă s. f.] — Din
sl. kobyla.