cobiliță - explicat in DEX

cobiliță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CÓBILIȚĂ, cobilițe, s. f. Bucată de lemn curbată, cu toarte, cârlige sau crestături la cele două capete, care se poartă pe umeri și servește la transportarea găleților, a cofelor, a coșurilor etc. ◊ Compus: Cobilița-Ciobanului = numele popular al constelației Lebedei. – Din bg., scr. kobilica.

cobiliță (Dicționaru limbii românești, 1939)
cóbiliță f., pl. e (bg. kobilica, dim. d. kobila, ĭapă; vsl. kobylica. V. cobilă. Cp. cu ĭapă). Sud. Coromîslă, părîngă de dus greutățĭ pe umăr atîrnîndu-le de amîndoŭă capetele eĭ. Constelațiunea Casiopeiĭ. Cosaș, lăcustă mică (numită cobeliță în Bucov.).

cobiliță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cóbiliță s. f., g.-d. art. cóbiliței; pl. cóbilițe

cobiliță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cobiliță f. 1. lemn încovoiat, crestat la capete, de care se atârnă doniți, coșuri: cobilița cu cofele; 2. numele popular al libelulei sau calu-dracului. [Slav. KOBYLIȚA, iapă mică (bulgărește cu sensul românesc)].

cobiliță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CÓBILIȚĂ, cobilițe, s. f. Piesă de lemn curbat, purtată pe umeri și care servește la transportarea găleților, a cofelor, a coșurilor etc. ◊ Compus: Cobilița-Ciobanului = numele popular al constelației Lebedei. — Din bg., sb. kobilica.