cobe (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CÓBE, cobe, s. f. 1. Boală a găinilor care se manifestă prin apariția unei excrescențe cartilaginoase sub limbă; țâfnă. ♦ Găină care suferă de această boală.
2. (În superstiții) Pasăre care, prin strigătul sau prin cântul său, ar prevesti o nenorocire. ♦
P. gener. Ființă sau lucru care ar prevesti, ar aduce o nenorocire; piază-rea;
p. ext. ființă antipatică, nesuferită. – Din
sl. kobĭ „geniu, augur”,
bg. koba „semn rău”.
cobe (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cóbe (cóbe), s. f. –
1. Pasăre pe care fantezia populară o consideră de rău augur: bufniță, huhurez, corb, cuc etc. –
2. Rău augur, semn rău, piază rea, indiciu al unei nenorociri. –
3. Boală a găinilor, țîfnă. –
4. Pasăre care suferă de această boală. –
Var. cobie, coabă. Mr. cobă. Sl. cobĭ „augur” (Miklosich,
Slaw. Elem., 25; Miklosich,
Lexicon, 294; Cihac, II, 65; Meyer 193; DAR);
cf. bg. koba, sb. kob(a), cek.
kob. –
Der. cobăi (
var. gobăi),
vb. (a țipa păsările de noapte; a scoate strigăte lugubre);
cobăit, s. n. (țipăt de pasăre de noapte);
cobăit, adj. (care suferă de cobe);
cobaie, s. f. (găină; pasăre), folosit cu nuanță depreciativă,
cf. boală; cobăț, s. m. (uliu, Astur palumbarius, Astur nisus),
cf. sb. kobac, rut. kobecĭ; cobar, adj. (care crede cu ușurință în semne rele, pesimist);
cobi, vb. (a prevesti, a anunța nenorociri, a fi de rău augur; a plînge cu strigăte lugubre; a țipa găina bolnavă, prevestind nenorociri),
cf. bg. kobjă, sb. kobiti, mr. cubire; cobit, s. n. (rău augur, piază rea);
cobeală, s. f. (rău augur, piază rea);
cobitor, adj. (de rău augur). Probabil din aceeași familie face parte
cobie, s. f. (coccis; tîrtiță, noadă), poate datorită folosirii acesteia,
cf. iadeș (după DAR, în legătură cu
sb. kobila „noadă”).
cobe (Dicționaru limbii românești, 1939)cóbe, V.
cobie.cobe (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cóbe s. f.,
g.-d. art. cóbei; pl. cóbecobe (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cobe f.
1. pasăre care menește a rău:
ca cobea ce ’ngână un cânt de veselie EM.;
2. Mold. țâfnă:
cobea se face din setea mare; 3. fig. piază rea, om ursuz:
păsări cobe sboară EM. [Slav. KOBĬ, augur].
cobe (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CÓBE, cobe, s. f. 1. Boală a găinilor care se manifestă prin apariția unei excrescențe cartilaginoase sub limbă; țâfnă. ♦ Găină care suferă de această boală.
2. (În superstiții) Pasăre care, prin strigătul sau prin cântul său, ar prevesti o nenorocire. ♦
P. gener. Ființă sau lucru care ar prevesti, ar aduce o nenorocire; piază rea;
p. ext. ființă antipatică, nesuferită. — Din
sl. kobĭ „geniu, augur”,
bg. koba „semn rău”.