coajă - explicat in DEX

coajă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
COÁJĂ, coji, s. f. 1. Țesut protector extern al rădăcinilor, tulpinilor și ramurilor unor plante (lemnoase); scoarță. ♦ Înveliș exterior al fructelor, al semințelor etc. 2. Înveliș, tare și calcaros, al oului. 3. (Înv.) Înveliș, tare și calcaros, al unor moluște sau al unor crustacee. 4. Partea exterioară, mai tare, a unor alimente coapte, fripte, dospite etc. ♦ Bucățică uscată rămasă din pâine, mămăligă etc. 5. Crusta unei răni care începe să se cicatrizeze. 6. Stratul exterior, tare și răcit, al globului pământesc. 7. Strat exterior, superficial, care acoperă un obiect, o piesă (metalică) etc. – Din sl. koža.

coajă (Dicționar gastronomic explicativ, 2003)
COAJĂ s.f. (În gastronomie) Semipreparat de cofetărie-patiserie, din aluat dulce sau sărat, vafă sau bezea (meringue), gata copt, umplut ulterior cu o cremă dulce sau o compoziție sărată.

coajă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
coajă, coji s. f. (intl.) 1. portofel. 2. buzunar. 3. rochie. 4. palton; haină. 5. (prin ext.) îmbrăcăminte.

coajă (Dicționaru limbii românești, 1939)
coájă (est) și coáje (vest) f., pl. cojĭ (vsl. sîrb. bg. rut. koža, pele [!], de unde și ung. kosz, coajă de bubă. V. cojiță, cojoc). Scoarța (învălișu [!]) trunchĭuluĭ și ramurilor copacilor, a fructelor, a boabelor de legume, a sîmburilor (găoace) și semințelor, a ouluĭ, a raculuĭ (crustă), a pîniĭ [!], a globuluĭ pămîntesc ș. a. Fig. Iron. A prins mămăliga coajă, s´a înțolit țopîrlanu. – În est și coarjă (ca sarjă, sajă).

coajă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
coájă s. f., art. coája, g.-d. art. cójii; pl. coji

coajă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
coajă f. 1. înveliș ce acoperă trunchiul și ramurile unei plante; 2. pielița unor fructe mici (migdale, alune) sau legume (mazăre, bob); 3. învelișul vârtos al oului și al melcului; 4. partea exterioară a pâinii (sau a mămăligei) întărită prin coacere; 5. fig. coaja pământului, partea superficială a globului terestru; 6. pl. coji, bube dulci pe obraz la copii. [Slav. KOJA].

coajă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
COÁJĂ, coji, s. f. 1. Țesut protector extern, format din celule mari, al rădăcinilor, tulpinilor și ramurilor unor plante (lemnoase); scoarță. ♦ Înveliș exterior al fructelor, al semințelor etc. 2. Înveliș, tare și calcaros, al oului. 3. (Înv.) Înveliș, tare și calcaros, al unor moluște sau al unor crustacee. 4. Partea exterioară, mai tare, a unor alimente coapte, fripte, dospite etc. ♦ Bucățică uscată rămasă din pâine, mămăligă etc. 5. Crusta unei răni care începe să se cicatrizeze. 6. Stratul exterior, tare și răcit, al globului pământesc. 7. Strat exterior, superficial, care acoperă un obiect, o piesă (metalică) etc. — Din sl. koža.