clătinătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CLĂTINĂTÚRĂ, clătinături, s. f. Mișcare (usoară) într-o parte și într-alta. ♦ Mișcare, deplasare șovăitoare. –
Clătina +
suf. -ătură.clătinătură (Dicționaru limbii românești, 1939)clătinătúră f., pl.
ĭ. Rezultatu clătinăriĭ, zguduitură:
dintr´o singură clătinătură, zidu s´a dărămat [!].clătinătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)clătinătúră s. f.,
g.-d. art. clătinătúrii; pl. clătinătúriclătinătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)clătinătură f. mișcare șovăitoare.
clătinătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CLĂTINĂTÚRĂ, clătinături, s. f. Mișcare (ușoară) într-o parte și într-alta. ♦ Mișcare, deplasare șovăitoare. —
Clătina +
suf. -ătură.