clătinare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CLĂTINÁRE, clătinări, s. f. Acțiunea de
a (se) clătina; clătinat. –
V. clătina.clătinare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)clătináre s. f.,
g.-d. art. clătinắrii; pl. clătinắriclătinare (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)clătinare f. fapta de a clătina și rezultatul ei.
clătinare (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CLĂTINÁRE, clătinări, s. f. Acțiunea de
a (se) clătina; clătinat. —
V. clătina.