clăpăug (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CLĂPĂÚG, -Ă, clăpăugi, -ge, adj. 1. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) Mare și atârnând în jos; pleoștit; (despre oameni și animale) care are asemenea urechi.
2. Fig. (Despre oameni) Prostănac; bleg. – Din
ucr. klapo-uchyj.clăpăug (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)clăpăúg (clăpăúgă), adj. – Care are urechile mari și căzute.
Pol.,
rut. klapauchy, din
germ. klappohrig (Cihac, II, 60; Loewe 24).
clăpăug (Dicționaru limbii românești, 1939)clăpăúg, V.
căplăug.clăpăug (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)clăpăúg adj. m.,
pl. clăpăúgi; f. clăpăúgă, pl. clăpăúgeclăpăug (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)clăpăug a. Mold.
1. cu urechile aplecate (despre mascuri și câini);
2. (ironic) despre om:
avea niște urechi clăpăuge CR. [Slovean KLAPOUH (din
klapati, a lăsa jos, și
uho, ureche)].
clăpăug (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CLĂPĂÚG, -Ă, clăpăugi, -ge, adj. 1. (Despre urechile oamenilor și ale animalelor) Mare și atârnând în jos; pleoștit; (despre oameni și animale) care are asemenea urechi.
2. Fig. (Despre oameni) Prostănac; bleg. — Din
ucr. klapo-uchyj.