clăiță(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) CLĂÍȚĂ,clăițe, s. f. Diminutiv al lui claie. – Claie + suf. -iță.
clăiță(Dicționaru limbii românești, 1939) clăíță f., pl. e (d. claĭe). Claĭe mică.
clăiță(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) clăíță s. f., g.-d. art. clăíței; pl. clăíțe
clăiță(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) CLĂÍȚĂ,clăițe, s. f. Diminutiv al lui claie.— Claie + suf. -iță.