clădărie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CLĂDĂRÍE, clădării, s. f. (
Pop.) Grămadă mare de lucruri disparate, puse la întâmplare unele peste altele; clădăraie. –
Cladă +
suf. -ărie.clădărie (Dicționaru limbii românești, 1939)clădăríe f. (d.
cladără).
Mold. Legătură de strugurĭ care se atîrnă ca să se păstreze pe ĭarnă. – În Munt.
vîslă.clădărie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)clădăríe (
pop.)
s. f.,
art. clădăría, g.-d. art. clădăríei; pl. clădăríi, art. clădăríileclădărie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CLĂDĂRÍE, clădării, s. f. (
Pop.) Grămadă mare de lucruri disparate, puse la întâmplare unele peste altele; clădăraie. —
Cladă +
suf. -ărie.