clonc - explicat in DEX

clonc (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CLÓNC¹ interj. Cuvânt care imită strigătul cloștii. [Var.: clónca interj.] – Onomatopee.

clonc (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CLONC², cloncuri, s. n. Instrument cu ajutorul căruia se produc în apă zgomote care sperie peștele, mai ales somnul, și îl gonește către plase sau cârlige.

clonc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CLONC, (1) interj., (2) cloncuri, s. n. 1. Interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită strigătul cloștii, ciorii, corbului etc. 2. S. n. Instrument auxiliar de pescuit cu ajutorul căruia se produc în apă zgomote care gonesc peștii spre plase sau cârlige. [Var.: clónca interj.] – Onomatopee.

clonc (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
CLONC, (1) interj., (2) clóncuri, s. n. ~ (cf. cloc)

clonc (Dicționaru limbii românești, 1939)
1) clonc n., pl. urĭ (d. clonc 2). Dun. Un băț scurt cu care pescariĭ izbesc apa producînd sunetu clonc ca să atragă somnu. Sunetu clonc: cloncu lișițelor care bat apa cu labele lor (Sadov. VR. 1928, 7-8, 9).

clonc (Dicționaru limbii românești, 1939)
2) clonc, interj. care arată strigătu cloșteĭ și al corbuluĭ. V. cronc.

clonc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
clonc¹ (pop.) s. n., pl. clóncuri

clonc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
clonc²(-clónc)/clónca(-clónca) (pop.) interj.

clonc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
clonc ! int. care imitează strigătul găi-nei, când vrea să clocească sau țipătul lugubru al ciorilor.

clonc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
clonc n. undiță specială de pescuit somnul. [Origină necunoscută].