clocoti (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CLOCOTÍ, clocotesc, vb. IV.
Intranz. 1. (Despre lichide) A fierbe cu clocote. ♦ (Despre ape, râuri, șuvoaie) A se agita puternic și zgomotos.
2. Fig. (Despre oameni sau despre sentimentele, pasiunile, gândurile lor) A ajunge la un înalt grad de intensitate; a fi gata să se dezlănțuie.
3. Fig. A răsuna cu putere; a vui. [
Var.: (
înv.)
colcotí vb. IV.] – Din
sl. klokotati.clocoti (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)clocotí (clocotésc, clocotít), vb. –
1. A fierbe, a da în clocot. –
2. A fermenta. –
3. A răsuna, a vui. –
Var. colcoti. Mr. clucotire, megl. crucuțés. Sl. klokotati „a fierbe” (Miklosich,
Slaw. Elem., 25; Miklosich,
Lexicon, 290; Cihac, II, 63; Conev 70);
cf. sb. klokotati, bg. klokotjă. –
Der. clocot (
var. Munt.,
colcot),
s. n. (fierbere; efervescență; bulbuc produs la fierbere), deverbal de la cuvîntul anterior, sau direct din
sl. klokotŭ, cf. mr. clocut, colcut; clocoteală, s. f. (fierbere);
clocotitură, s. f. (fierbere);
clocotiș, s. n. (clocot produs la fierbere);
clocotitor, adj. (fierbinte, care clocotește). Aceleiași rădăcini
sl. par a-i aparține o serie de nume de plante, ca
clocotici, s. m. (Staphylea pinnata; Rhinanthus alpinus),
cf. sb. klokočika, pol. klokoczka „plantă” (Cihac, II, 63; Berneker 521; DAR);
clococean, s. m. (varietate de măcriș);
clococior, s. m. (varietate de lăptucă, Lactuca virosa);
clocoțel, s. m. (plantă, Thalictrum aquilegifolium; clematită, Clematis integrifolia). Legătura semantică nu este clară. Numele plantelor se datorează probabil bulbucilor făcuți de seva lor, cînd se rupe tulpina, sau poate formei fructelor lor.
Cf. colcotice, s. f. (
Munt., erupție).
clocoti (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)clocotí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. clocotésc, imperf. 3
sg. clocoteá; conj. prez. 3
să clocoteáscăclocotì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)clocotì (colcotì) v.
1. a fierbe în clocote:
valurile clocotesc; 2. fig. a răsuna cu putere:
urlă dealul, clocotește Al.
clocoti (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CLOCOTÍ, clocotesc, vb. IV.
Intranz. 1. (Despre lichide) A fierbe cu clocote. ♦ (Despre ape, râuri, șuvoaie) A se agita puternic și zgomotos.
2. Fig. (Despre oameni sau despre sentimentele, pasiunile, gândurile lor) A ajunge la un înalt grad de intensitate; a fi gata să se dezlănțuie.
3. Fig. A răsuna cu putere; a vui. [
Var.: (
înv.)
colcotí vb. IV] — Din
sl. klokotati.