clocot - explicat in DEX

clocot (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CLÓCOT, clocote, s. n. 1. Mișcare zgomotoasă pe care o face un lichid când fierbe. ♦ P. gener. Mișcare zgomotoasă produsă de o masă de lichid. 2. Fig. Zbucium, agitație (zgomotoasă), frământare (sufletească, socială). [Var.: (pop.) cólcot s. n.] – Din sl. klokotŭ.

clocot (Dicționaru limbii românești, 1939)
clócot n., pl. e (vsl. klokotŭ. V. clocotesc și clopot). Clocotire, ferbere [!]. A da în clocot, a ferbe în clocote, cu clocote, a ferbe tare. – În vest și cólcot. V. undă.

clocot (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
clócot s. n., pl. clócote

clocot (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
clocot (colcot) n. 1. bășici de aburi ce crapă la suprafața unui lichid în fierbere: apa fierbe în clocote; 2. fig. agitațiune furtunoasă: un clocot de glasuri. [Slav. KLOKOTŬ].

clocot (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CLÓCOT, clocote, s. n. 1. Mișcare zgomotoasă pe care o face un lichid când fierbe. ♦ P. gener. Mișcare zgomotoasă produsă de o masă de lichid. 2. Fig. Zbucium, agitație (zgomotoasă), frământare (sufletească, socială). [Var.: (pop.) cólcot s. n.] — Din sl. klokotŭ.