clocoțel - explicat in DEX

clocoțel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CLOCOȚÉL, clocoței, s. m. Plantă erbacee cu flori mari, albastre (Clematis integrifolia). – Cf. clocot.

clocoțel (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
clocoțél, clocoțéi, s.m. (reg.) 1. plantă ierboasă care crește prin pășuni și păduri; mărgea, rutișor. 2. plantă ierboasă care crește prin locuri joase, umede; curpen scurt, dosnică vânătă, îndărătnică, luminoasă, mărgea.

clocoțel (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
CLOCOȚÉL s. m. Plantă erbacee perenă din familia ranunculaceelor, înaltă de 20-70 cm, cu frunze simple, sesile și flori mari, albastre (Clematis integrifolia).

clocoțel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
clocoțél s. m., pl. clocoțéi, art. clocoțéii

clocoțel (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CLOCOȚÉL, clocoței, s. m. Plantă erbacee cu flori mari, albastre (Clematis integrifolia). — Cf. clocot.