cloci - explicat in DEX

cloci (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CLOCÍ, clocesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Despre păsări) A ședea pe ouă încălzindu-le, pentru a scoate din ele pui. ◊ Expr. (Tranz.) A cloci o boală = a fi pe cale de a cădea bolnav. 2. Tranz. Fig. A pune la cale; a plănui, a urzi. ♦ A se gândi în tăcere și insistent la ceva. 3. Intranz. Fig. A sta inactiv.; a lenevi, a trândăvi. 4. Refl. (Despre lichide, alimente) A prinde miros urât; a se strica, a se altera. ♦ (Despre oameni) A se moleși de trândăvie. Fata ei se clocise de ședere (ISPIRESCU). – Bg. kloči.

cloci (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CLOCÍ, clocesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Despre păsări) A ședea pe ouă pentru a scoate din ele pui. ◊ Expr. (Tranz.) A cloci o boală = a fi pe cale de a se îmbolnăvi. 2. Tranz. Fig. A pune ceva la cale; a plănui, a urzi (de obicei ceva reprobabil). ♦ A se gândi în tăcere și insistent la ceva. 3. Intranz. Fig. A sta inactiv; a lenevi, a trândăvi. 4. Refl. (Despre lichide, alimente stătute) A căpăta un miros urât și un gust prost; p. ext. a se strica, a se altera. – Din bg. kloči.

cloci (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
CLOCÍ, clocésc, vb. IV. ~ (din cloc; după Miklosich, Pascu, Dicț. Acad. Rom. și Scriban < bg. kločă = a cotcorozi, dar care este, după toate probabilitățile, o creație expresivă din limba rom.)

cloci (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
clocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clocésc, imperf. 3 sg. cloceá; conj. prez. 3 să cloceáscă

clocì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
clocì v. 1. a sta pe ouă spre a le încălzi și a scoate pui (vorbind de păsări): găina care clocește, niciodată nu-i grasă ISP.; 2. fig. a sta locului a lene, a nu face nimic: mi s’a urît clocind acasă pe vatră ISP.; 3. fig. a pândi, a fixa: fiara mă clocește cu ochii roși de foc Al.; 4. fig. a pregăti în taină, a urzi ceva rău: clocește planuri rele; 5. a putrezi, vorbind de ape stătătoare (de ouă, de varză). [Bulg. KLOČI; unele din sensurile figurate s’au luat de la fr. couver].

cloci (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CLOCÍ, clocesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. (Despre păsări) A sta pe ouă pentru a scoate din ele pui. ◊ Expr. (Tranz.) A cloci o boală = a fi pe cale de a se îmbolnăvi. 2. Tranz. Fig. A pune ceva la cale; a plănui, a urzi (de obicei ceva reprobabil). ♦ A se gândi în tăcere și insistent la ceva. 3. Intranz. Fig. A sta inactiv; a lenevi, a trândăvi. 4. Refl. (Despre lichide, alimente stătute) A căpăta un miros urât și un gust prost; p. ext. a se strica, a se altera. — Din bg. kloči.