cloanță - explicat in DEX

cloanță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CLOÁNȚĂ, cloanțe, s. f. 1. (Pop.) Babă urâtă, fără dinți, rea. 2. (Fam., peior.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). – Cf. clonț.

cloanță (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
cloanță, cloanțe s. f. gură

cloanță (Dicționaru limbii românești, 1939)
cloánță (oa dift.) f., pl. e (d. clonț, fiind-că babele aŭ adese-orĭ numaĭ un dinte orĭ doĭ, cum ar avea pasărea cĭocu). Fam. Babă fără dințĭ și rea. Baba cloanța, babă rea din poveștĭ.

cloanță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cloánță (pop., fam.) s. f., g.-d. art. cloánței; pl. cloánțe

cloanță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cloanță f. babă fără dinți, vrăjitoare bătrână: cloanța toarce din măsele clănțănind AL. [V. clonț].

cloanță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CLOÁNȚĂ, cloanțe, s. f. 1. (Pop.) Babă urâtă, fară dinți, rea. 2. (Fam., peior.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). — Cf. c 1 o n ț.